Foto: AP
Sabi, o căţeluşă militară specializată în detectarea de muniţie explozivă, a fost regăsită după 14 luni, în timpul unei misiuni de patrulare, în Afganistan, informează Associated Press, preluată de Fox News.
Căţeluşa, un labrador negru retriever, dispăruse în septembrie 2008, după o misiune mixtă, afgano-australiană, din regiunea Uruzgan, unde a avut loc o ambuscadă, au fost răniţi nouă militari, dintre care un soldat avea să primească decoraţia cea mai înaltă de merit a Australiei.
Sabi a dispărut fără urmă şi a fost căutată luni în şir. Regăsirea ei a avut loc în altă zonă a regiunii în care se pierduse, iar baza militară în cauză a rămas secretă. A recuperat-o un soldat american.
Căţeluşa a fost adusă la baza de unde dispăruse, chiar înainte de vizita premierului australian Kevin Rudd, care s-a fotografiat, ieri, alături de comandantul misiunii SUA din Afganistan, generalul Stanley McChrystal, mângâind-o pe Sabi.
Nu se ştie exact unde a fost căţeluşa, dar faptul că se află în bune condiţii indică o bună îngrijire. Sabi s-a întors acasă, în Australia, la Canberra, după ce a trecut cu bine testele de sănătate.
În Afganistan sunt în misiune 1500 de militari australieni, majoritatea lor antrenând trupe afgane de securitate. Unele unităţi au în componenţă căţei antrenaţi să detecteze bombe amplasate pe marginea drumurilor şi alte capcane explozive.
Năsucurile lor iscusite salvează multe vieţi.
Posted in Animăluţe, Eveniment, Externe, Foto