Am luat hotararea impreuna cu 3 prieteni sa mergem pana la Giurgiu ca sa mancam peste. Zis si facut. La ora 9 ieseam din Bucuresti. Cei care au mers incolo stiu ca pana la intrarea pe sosea, drumul e o nenorocire. De ce? Pai nu stiu. Cand mai vedeti cate un baiat de baiat, fiu al regelui asfaltului, intrebati-l.

Dar sa lasam lucrurile urate si sa ne concentram pe jurnalul de calatorie. Soare, frumos, masina decapotata, albumul Queen – Greatest Hits, vantul care-ti trece prin plete… (la ultima nu e cazul meu). Ajungem la Giurgiu. In acest oras exista 2 retaurante pe malul Dunarii si vreo doua pizzerii in oras. Liviu sustinea ca al doilea nu e restaurant ci nu stiu ce oficiu portuar. Acuma… E prima data cand am vazut oficiu portuar pe care scrie Trattoria si organizeaza nunti cu lautari. Pentru ca de problema asta ne-am lovit! La cele doua restaurante, NUNTI nenica! Manele! Nu era de stat. Scurta baie de multime, poze, strangeri de membre superioare, plecam. Nu inainte de a intreba unde am putea merge. Raspunsul “La restaurantul prieteniei!”. Oooooo! Ce fericit am fost! Ma stiti ca sunt pacifist… Am ajuns in locul in care trebuia sa fie restaurantul. Prostituate si cativa cocalari.

In acest context, m-am declarat amarat complet: “Am venit 60 de kilometrii ca sa mancam peste…” Tot Liviu, cu un umor pe care matele mele chiorainde nu l-a gustat, a spus : “Pai n-or avea vreun Mc Donald’s sa luam cate-un Fish Mac?” Dupa cateva referinte, in gand, la mama si neamurile lui, am fost loviti de inspiratie. SA MERGEM LA RUSE!!! IN BULGARIA!

Recunosc, mi-era teama. Eu sunt omul cu spaima de avion si, din aceasta cauza, in afara unei excursii la 13 ani in Ungaria si alta la 14 in Grecia, n-am fost nicaieri. Asadar n-am depasit granitele patriei din copilarie. Plecam spre vama, ajungem. Ne salutam si ne zambim cu vamesii romani, trecem podu’ si ajungem la bulgari. “Bona sara. Buletin. Drum bun. Hai pa!”

“Hai pa” ? Baaaiiiiii castravecior in otet… In fine. Intram in Bulgaria. Am uitat sa va spun ca am oprit sa schimbam lei in leva dar n-am gasit decat euro.

Noapte. Bulgaria. Ma si vedeam descoperit de Lazarus in 7 valize plutind pe Dunare. Mana cereasca as fi fost pentru Diaconescu. Cazul Elodia era istorie! Asta e! N-a fost sa fie. Am avut si avantajul ca in seara asta eram alaturi de cineva care a fost de nenumarate ori in Afganistan sau Gaza si marti pleaca in Irak! Oameni nebuni…

Ce m-a frapat la bulgari? Masinile! Saracie fara margini! Niste vechituri aduse cu forta din Germania. Cinstit vorbind, la nivelul de trai din Romania, tot cam pe-acolo ar trebui sa ne situam. Dar romanu’ manaca salam victoria ca sa puna benzina in masina de 20000 de euro luata pe creditul care e juma de salariu. Cat despre drumurile din Ruse. Noi suntem fitza frate!

Ajungem intr-un final la un restaurant. Comandam de baut (am baut cea mai tare apa minerala din viata mea – Kinley, la noi n-am vazut) si am luat cate o salata bulgareasca (banal…) si cate o portie de peste alb. Aveam un oarecare sentiment de nesiguranta ca nu ma cunostea nimeni si eram la 11 jumate noaptea la vecinii nostri raketzi. Dar punandu-mi problema ca nu ma cunoaste nimeni, am ajuns la concluzia ca asta-mi permite sa ma joc.

Si uite-asa, dindr-o data, pojghita de civilizatie de pe mine a cazut si am inceput sa ma distrez intr-un fel bizar. Ma amuza teribil sa intreb cu voce tare : “Ceva de fu..t pe-aici? Poate doamna bruneta…” plus tot felul de cuvinte nelalocul lor. Sunt constient de umorul indoielnic dar te pui cu imbecilu’ nedus peste hotare in viata lui? Se mira si el, se bucura… Glumele au incetat brusc cand un picol ne-a intrebat in romaneste: “Va mai aduc ceva?”

Picolul era foarte tare. Studiaza la Conservatorul din Cluj, vrea sa devina dirijor si sa conduca filarmonica din Ruse. Da! Ruse are filarmonica! Care e lipita de carciuma in care baiatul asta e picol. Asta e o lectie de viata… Oare Casuneanu sau Poponet au aflat despre astfel de lectii?…

Picolul m-a facut sa-mi si tremure chilotii cand am auzit ca-i spunea ceva unei prietene si a aratat cu mana spre gat intr-un gest evident. Am inteles ca e vorba de taiat beregati si i-am somat sa plecam dracului de-acolo. Au ras si mi-au zis ca omul arata ca nu mai stiu ce “le-a ajuns pana-n gat”.

A mai fost o faza la masa. AM descoperit in salata bulgareasca o pardalnica de maslina fara sambure si care n-avea nicio gaura prin care sa fi fost extras. L-am studiat pe toate partile, ne-am holbat si, intr-un final, am zis ca poate bulgarii scot samburii prin metempsihoza. Faza nasoala e ca cei de la alte mese se uitau la noi si-si ziceau: “Ia uite-i ba pe romanii aia. Vai de capu’ lor. Nici n-au mai vazut masline!”

Pe drumul de intoarcere ne-am ratacit. Am oprit pe marginea drumului si am intrebat doi pusti.

Intr-un final am ajuns iarasi la vama bulgareasca unde am platit taxa de pod. Imi venea sa-i intreb: “Da’ daca tot luati atatia bani, de reparat cine pana il repara? Mama?! Nu poate saraca! E in concediu!”

La vama romaneasca am multumit inca o data lui Dumnezeu ca dau peste oameni cu umor. Ca daca ala de la vama cu care am avut un schimb de replici n-avea umor, ne controla si-n gaura…de esapament. Schimbul de replici a sunat asa : “Opaaaaaaa! Nu va mai place in Romania?!” “Ba da! Dar venim sa luam cocaina de la astia. La Bucuresti e mai scumpa…”

Blog: Mihai Bendeac